Nu există ordine adevărata decât în libertate. Nu exista libertate decât la oamenii care-si realizează vocatia si o slujesc. Si omul liber este singurul care respectă libertatea semenilor săi. Toate se leagă. Simtul aproapelui, responsabilitatea si libertatea sunt  lucruri intim legate: ele se creează reciproc si nu pot subzista multă vreme unul fără altul. Si ordinea se naște din alianța lor.

            Cei care n-au  înțeles până acum că libertatea este baza vie a ordinii, că ea nu poate fi dată nimănui, ci doar asumată de fiecare ca un risc fără precedent, că ea este “incompatibilă cu slăbiciunea”cum zicea Vauvenargues, adică incompatibilă cu egoismul, cu insignifianta si cu spiritul de combinatii, cu arivismul, cu oportunismul si cu fuga din fata răspunderilor, cu prostia vanitoasa si cu lenea gândirii, cu respectul de bani, cu tonul palavragiu, cu buff-ul si cu sentimentalismul care fac cuprinsul oricărei demagogii, cultul succesului facil si intâmplator, frica de lovituri, frica de cuvinte limpezi- pe scurt, cu tot ceea ce caracterizează moravurile politice ale pseudodemocratiile noastre si gusturile lor de “mare public”, asa cum le intretin si le exploatează cinematograful, cărtile proaste de mare tiraj si publicitatea. Cei care n-au inteles încă nici acum că libertatea este funciarmente incompatibilă cu toate acestea; cei care nu stiu să dovedească faptul ca au înteles asta- acestia nu au dreptul sa-si spuna democrati, ei nu merita nimic mai bun decât un dictator.

            Cei care nu au înteles că libertatea înseamnă răspundere, acestia nu au nici un drept să-si revendice o libertate din care ei nu ar sti să scoată nimic, daca ar primi-o prin absurd si care le-ar face mai mult frică decât poftă, dacă i-ar cunoaste conditiile.

            Dacă ar fi insuficient să demascăm ipocrizia, si Dumnezeu stie dacă cuvintele ca democratie si libertate nu sunt niste ipocrizii, jalnice sau scandaloase, in gura miilor de prosti sau de cinici care se prevalează de ele. Ar fi insuficient si chiar primejdios. Căci această ipocrizie este si ea un omagiu pe care slabiciunea multimilor îl aduce oricărui ideal nelămurit presimtit.

            Gigantismul modern îi lipseste pe oameni de posibilitatea de a fi si de a se simti răspunzători în societate si în politică, deci de a fi liberi; această responsabilitate anxioasă cheamă pe dinauntru dictatura si ne fac nepunticiosi impotriva dictaturilor din exterior; dezordinea noastră intimă ne lasă deci in chip necesar si fără gres prad㠓noii ordini” a totalitarilor; dacă nu ne place asta, trebuie sa ne schimbam metodele si atitudinile.

            Dar care sunt metodele si atitudinile  contrare gigantismului …?

            Răspund că nu exista ordine socială decât în micile comunităti, în orasele care păstreaza măsura omenească. Acolo vecinul poate sta de vorba cu vecinul si individual se poate face auzit. Consecintele actiunilor sunt vizibile, dragostea si ura sunt concrete si puterile pot fi controlate si sustinute de către cetateni, în cunostinta de cauza si de cetatean. Răspund că aceste mici comunităti nu vor putea subzista decât grupându-se, …pentru a-si dezvolta autonomia lor spirituală….

            Un minister al sensului cuvintelor, înzestrat cu puteri discretionare, aceasta ii trebuie Democratiei, pentru că, la urma urmei este un regim întemeiat pe cuvinte(regimul parlamentar, contractele sociale, legile, opinia publică, presa liberă, mitingurile, conferintele. Ministerul acesta era odinioara Biserica)…

            Un tiran sau un stat vor putea foarte bine sa interzica discursurile noastre si discutiile noastre, “sa înăbuse libertatea cuvântului”, la punctual la care am ajuns nu va fi un prea mare rău. Dar nu vor putea face nimic in ceea ce priveste ministerul care face ca in anumite momente, unele cuvinte să ne vorbească si nu altele, fie si cu voce scăzută. In taina unei temnite , stăpânii îii vor putea reduce la tăcere pe vorbăreti si pe marii oratori, vor putea să-i inlocuiască prin discursurile oficiale; vor putea arde toate cărtile; vor putea să-i impuste pe profeti- ei au putut răstigni si Cuvântul! Dar nu vor putea merge niciodată mai departe.

            Căci iată Pastile, unde Cuvântul a înviat; si in confuzia limbilor si a minciunilor, când frica, suferinta si rusinea nu ne mai îngăduie să mai articulăm nici chiar o  plângere care să se facă  înteleasă- Cuvântul e Cel care in clipa de față ne vorbește!